In lumea mea mica, toti oamenii sunt buni si frumosi. Mai ales aceia pe care ii iubesc si care ma straduiesc atat de mult sa nu ma dezamageasca, incat aproape le pun vorbe in gura. Stiu atatea raspunsuri ale atator intrebari pe care n-am sa le pun niciodata, si fug de ele cu atata obstinatie, de frica sa nu mi se micsoreze si mai tare lumea, si asa foarte mica. Plang pentru ca stiu deja, apoi imi sterg lacrimile si ii zambesc omului ala cu multumire, ca nu l-am lasat sa ma dezamageasca.
Unii ar spune ca ma mint, dar eu nu pot trai fara sa iubesc, pot insa trai prefacandu-ma ca nu stiu adevarul. Si e frumos in lumea mea, cu oameni putini, pentru ca nu doare atat de tare cum ar durea daca as fi singura. Oricum sunt singura, dar nici asta nu e o minciuna… pentru ca, uneori, ei chiar sunt acolo si eu chiar nu ma prabusesc datorita lor. Doar nu-i las sa ma dezamageasca, pentru ca, daca m-ar dezamagi, nu i-as mai putea iubi. Ii iubesc pentru mine, nu pentru ei. Totul, in egoismul meu, e doar intre mine si mine. In lumea mea mica sunt, de fapt, doar eu.

Anunțuri