Doua noaptea. Il plimb pe Henry. Strazi pustii, doar zanganitul curelei metalice si tiptilul papucilor mei din plastic.
– Auzi linistea asta, Henry? E linistea oamenilor care dorm imbratisati. Care se ocrotesc unul pe celalalt, se iubesc si se respecta.
– […] Henry sta linistit in fata mea si se uita spre cer.
– Eu n-am avut asta niciodata, dar trebuie ca am trait-o intr-o alta viata, ca prea stiu atat de bine cum e. Si nu pot accepta mai putin. Nimic mai putin.
[…] Henry vede o pisica si trage in lesa.
– Da, hai sa dormim, nu mai e nimic de schimbat de-acum… Sunt prea batrana.

Henry se uita mirat la mine, parca ar spune: „-Cum, batrana?”
– Nu intelegi tu… Am trait prea multe.

Publicitate