Mergeam azi, pentru a doua oara in aceeasi zi, la adapost. Fara graba, oricum ziua era deja consumata, doua drumuri pana acolo si inapoi nu mai lasa loc de altceva. Urma sa opresc la MaxiPet pentru niste conserve, asa incat m-am incadrat ca sa intorc in intersectia de la Miraj (fostul miraj, ceausist). Un batran traversa strada pe verde si mai sa-l calce un tramvai care plecase putin anticipat, cat sa nu blocheze traficul. Claxonul strident al manipulantului m-a trezit din gandurile mele si mi-a indreptat atentia spre batranul in pericol. Imbracat curat, cu o camasa de bumbac in dungi, descheiata la gat, o pereche de pantaloni ponositi de tergal, in picioare papuci de plastic, ochelari de soare in buzunarul camasii, o sapca verde, rupta, pe care o tinea cu mana deasupra capului, aparandu-se de soare. Afara erau 40 de grade. Trece anevoios bulevardul cu 6 benzi si se opreste langa un taximetrist, intrebandu-l ceva. Un tiganus tanar si dezinteresat. Dadea din cap a „nu stiu”. Intorc si opresc imediat pe dreapta, in intersectie. Ma duc spre ei, batranul pleca. Il intreb pe taximetrist: „unde vrea sa mearga? du-l. iti platesc eu cursa”. Asta zice, usor sceptic, usor derutat: „la enel si la piata alba iulia, nu stie exact”.
L-am prins pe batran din urma si l-am apucat usor de brat; privindu-l, mi-am dat seama ca doar ma zareste.
– Unde vreti sa ajungeti?
– E o clinica oftalmologica la piata alba iulia, acolo vreau, si la enel.
– Va duc eu cu masina. Cum ati plecat de-acasa pe asa o caldura? il cert parinteste…
– Am plecat, ca numai vinerea de la 2 la 5 e acolo un medic care opereaza, si nu mai vad, am cataracta, am mai fost acum cativa ani.
Ii arat masina, ii deschid usa, se urca fara alte discutii.
– Eu va trebui sa opresc aici la un magazin, pentru cateva minute, apoi va duc unde aveti nevoie, ii spun.
– Nu e nicio problema, numai daca aveti incredere sa ma lasati asa, in masina…
Am zambit si mi-au dat lacrimile.
N-a durat mult sa gasim clinica, inchisa, dealtfel, pana pe 23 august, a privit-o cu regret, spunandu-mi ca el trebuie sa mearga totusi la spitalul de oftalmologie in acest caz, pentru ca nu se mai poate descurca asa si e singur. Evitam sa-i pun intrebari ca sa nu-l sperii, dar mi-a spus totusi cateva lucruri, in timp ce-l conduceam la enel. E ultimul copil din 10 frati, parintii lui au fost oameni fara carte, tatal era fochist iar mama ingrijitoare la o scoala, dar el a vrut sa scape de mizerie si de saracie si s-a facut medic. Si ceva a invatat el la universitatea aceea de medicina si farmacie: „sa traiasca sanatos”. Asa incat e sanatos si acum, cand ar vrea sa-l ia Dumnezeu, ca sunt grele batranetile, dar ce sa faca daca mai are zile.. Eu conduceam si plangeam in hohote infundate. Nu s-a casatorit si nu are copii. El singur isi face tot si acum cateva luni i-au spart casa; instalatorul a vazut unde tine banii si a trimis o „banda”. I-au luat economiile (nu mi-a spus cati bani) pe care le avea pentru operatie si pentru o cruce pe mormantul parintilor.
Ajungem la Enel. O domnisoara amabila il ajuta sa afle ce suma are de plata, ca nu primise factura. Il intreaba cnp-ul. El il spune pe de rost: 1271013…. il gaseste dupa nume si adresa, ii spune ca are de plata 93 lei. Scoate din buzunar 4 hartii de 50 si mi le intinde mie, spunand: „ia vedeti dumneavoastra, ca eu nu stiu cat am aici”. Iau doua, ii dau 2 inapoi. Iesim pe usa.
– Nu stiu cum sa va multumesc…
– Nu-mi multumiti, va duc pana in fata blocului.
– Faceti prea mult pentru mine, daca ma lasati la Obor, de acolo mai am 2 statii.
Eu stiam deja adresa, pun gps-ul, 10 minute mai tarziu eram pe strada lui. La un semafor, i-am scris numarul meu de telefon pe o hartie.
– Am ajuns, zic. Luati numarul asta de telefon si va rog eu mult cand mai aveti de facut drumuri mai departe de casa, sunati-ma, voi incerca sa vin.
– In Grecia Antica, spune el, era un barbat, pe nume Diogene, care umbla pe strazi in toiul zilei, cu o lampa aprinsa in mana. Oricui il intreba ce face, ii raspundea: „caut un om”. M-ati intrebat de ce am plecat pe caldura asta de acasa… (dupa o pauza): uitati, aici la etajul 1 locuiesc (si indreapta degetul spre niste perdele ingalbenite).
L-am lasat in fata blocului si ne-am intors spatele, cumva incurcati, amandoi. El n-a inteles prea bine ce-i cu mine.. eu nu sunt convinsa ca l-am lasat in siguranta. Sper sa ma sune si sa bem un ceai pe-ndelete, asa cum i-am promis. 
Agarttha's Blog 
Mia a spus:
Daca se opereaza, spune-mi te rog. As vrea sa contribui si eu.
Si multumesc, Maria. Esti grozava.
Adema a spus:
O reamintire a modului brutal in care statul are grija de cetatenii pe care i-a calcat pe grumaz o viata intreaga. Normal era sa stea intr-un azil decent. Ma ingrozeste povestea, pentru ca si eu sunt singura si nu am copii, iar zilele de pe urma vor fi crunte.