Am oprit masina in fata blocului si am asteptat. Era linistea aceea de duminica seara, cand toate luminile sunt aprinse in bloc, casele miros frumos, a prajituri si-a curatenie, barbatii stau insirati pe canapele si vad un film, femeile calca o camasa sau uniforma pentru scoala. Nici tipenie de om pe strada, masinile aliniate regulamentar in parcare. De dupa colt apar doi tineri, parca fara nicio grija, tinandu-se de mana. Ii urmaresc cu privirea pana dispar, in timp ce in cap imi deruleaza incet, intreaga viata, ca in fata mortii. Sunt blocata in trecut ca si cand inima mea a ramas prizoniera acolo, in sufragerie, si eu pot doar sa o vizitez cat sa constat cum o mai duce. Uneori prinde curaj si zvacneste, alteori parca isi trage ultima suflare, chircita intr-un colt. Cum sa o duca, incuiata intr-o cutie? M-am tot intrebat… cum e sa te duci acasa la omul pe care il iubesti? Cum e sa-l vezi cand te trezesti dimineata, sa intinzi mana si sa fie langa tine, sa il cauti cu privirea si sa-l gasesti? Cum e sa ajungi acasa si sa nu ti se zdrobeasca sufletul de singuratate? Cum e sa nu te simti a nimanui? Vreau si eu sa nu-mi mai fie frig, macar o zi…

Publicitate