Imi amintesc ca, in clasa a 10-a, profesoara noastra de limba romana ne-a cerut sa citim „Daruind vei dobandi” si sa scriem un eseu avand ca sursa de inspiratie cartea lui Steinhardt.

Indepartarea de Fiinta naste monstri, nu somnul ratiunii.

Stateam pe o banca in parc. Degeaba. Ma dureau picioarele. De mine se apropia cu pasi lenti si leganati o femeie intre doua varste. Purta un tricou bleu-marin, care ii venea fix si ii scoatea la iveala 2 colaci de sunca pe care ii transporta mandra pe abdomen. In picioare purta sandale cu doua barete, de culoarea untului, iar degetul din mijloc ii atarna hidos peste marginea talpii de cauciuc. O priveam apropiindu-se de capul meu cu un buric gata sa ma inghita.
I-am patruns cu mainile in madulare si in acelasi ritm al balansului suncilor ei, i-am scos la lumina ficatul.

Prima lectie pe care ar trebui sa o invatam de la viata, este aceea de a nu paria pe invinsi.