Tu nu stii, dar eu am pornit pe drumul asta impreuna cu tine. Plecarea… calatoria ta… s-au suprapus cu cea mai grea perioada din viata mea. Iar viata mea n-a fost deloc usoara. E a treia saptamana acum de cand imi caut rostul, al meu si al inimii mele, e a treia saptamana de cand imi caut momente de bucurie pe pagina ta pentru ca nu le mai gasesc in mine, de cand Camino a devenit un serial frumos pe care il traiesc impreuna cu tine, doar ca eu fac pasii dupa ce scrii tu si imi imaginez pe unde ai mers, si vizualizez oamenii pe care i-ai intalnit, si ma transpun in scenariile pe care tu le descrii ca si cand as fi acolo, in fiecare clipa. Pentru ca am vrut sa parasesc realitatea mea si pentru ca e frumos si cald acolo la tine, chiar si cand ploua. M-am dedublat, Veronica, pentru ca mi-am dorit toata viata un Camino care sa imi dea sens (incredibil cat de aproape e, fonetic, de „camin”) si pentru ca drumul meu s-a inchis, pentru a nu stiu cata oara, intr-o prapastie, nu intr-o raspantie. Ma adun, bucati, de pe jos, impreuna cu tine, si iti simt fiecare durere de picioare, in suflet. Parcurg fiecare bucatica de drum cu infrigurare, o impart, ca si tine, in doua-treizeci de kilometri, si nu stiu, ca si tine, cum va fi drumul de maine, nici cat va durea, nici unde ma voi opri peste noapte, nici ziua in care voi ajunge Acolo. Ce va fi acolo, tu stii, Veronica. Va fi bine pentru Inima Copiilor. Inima mea iti multumeste pentru ca intr-un moment de deriva, a gasit o calauza pe drumul tau.
Imi scriu mie randurile astea, Verocika, mie ca sa-mi fie sprijin cand tu iti vei fi implinit misiunea si te vei fi intors acasa, iar tie ca sa stii, atunci cand plangi si iti e greu, ca nu esti singura. Sunt sute de oameni alaturi de tine si exact acum, cand eu scriu aici, tu postezi fotografia cu „Hospital del Alma”. O ironie dulce, pe care numai tu puteai sa o faci. Tu vezi frumos in orice si atat de tare te invidiez pentru asta incat te-am pedepsit fiindu-ti umbra, desi stim amandoua ca nu sunt deloc o companie placuta. Dar ma poti folosi cand umbra cauti, si-n rest, bucura-te de soare, multe inimi se incalzesc acum datorita tie. Voi fi acolo pana la ultimul tau pas de minuni pe Camino, apoi ma lasa in urma, pentru ca drumul inimii mele se va incheia in alta parte, unde tu as vrea sa nu ajungi niciodata. M-as bucura sa ne mai intalnim si sa-ti intorc, cumva, binele pe care mi-l faci acum. Dar daca nu va fi, mergi cu bine, fata draga, si intoarce-te cu izbanda. 🙂