Cateva saptamani am zacut mai multe ore decat am trait, iar a doua zi dupa ce am iesit din spital am plecat dupa tirul ce transporta caii din Letea spre abator. Nu mi-a trecut prin cap nicio clipa sa ma protejez, nu mi-a fost rau nicio secunda pe drum, nici nu m-am gandit la mine. Doar gonind catre locul in care aflasem ca politia a oprit tirul, in speranta ca-l vom prinde pe loc si vom putea face ceva, mi-am dat seama cat de nesemnificativa sunt eu aceea care zace in pat.
Voi scrie despre asta nu pentru ca este nevoie; vuiesc ziarele si tv-urile cu reportaje despre caii de la Letea, nici ca sa ma grozavesc cu ce am facut eu, mi se pare in continuare infim, raportat la cat e nevoie; voi scrie despre asta pentru ca ceea ce s-a intamplat acolo nu a mai vazut nimeni asa cum am vazut eu.
Am citit multe aberatii in articole scrise pe genunchi. Am vazut cum isi fac reportajele toate televiziunile de „prestigiu”, am vazut si cat timp aloca reporterii „profesionisti” unui caz. Am vazut si atitudinea lor complet lipsita de interes vis-a-vis de orice sentiment si aplecare umana. Ei erau acolo sa umple pagina cu ceva. De cele mai multe ori ce-a iesit a fost 50% fals sau distorsionat. Nici nu e de mirare, cata vreme n-am vazut un singur reporter care sa aiba habar de istoricul actiunii, de cine a intitiat-o sau cine o conduce, cine sunt acei oameni care se invart pe-acolo, de ce unii poarta costum si pantofi de lac lustruiti, iar altii jeasi si bocanci murdari de balega. S-au deplasat pana acolo la o ora rezonabila, au vorbit cu primele 2, maxim 3 persoane care le-au iesit in cale, au tras un „Isaia a strigat” (adica un „ce parere aveti despre situatia creata?” si un „care credeti ca sunt masurile legale care se impun?”), au luat cateva cadre si au sters-o.
In urma lor au ramas niste amarati de oameni nedormiti de 3 zile si o liota de breji din administratie, sa se descurce, „ca caii nu-s ai lor”.
Nu stiu cat mai mai tin curelele sa scriu, dar trebuia sa spun.
Am plecat din Bucuresti cu 10 autoturisme, atatia oameni cati am incaput in ele, imediat si direct de la flashmob, fara sa existe vreo urma de teribilism in asta. Pur si simplu, cineva a spus ca un camion plin cu cai se indreapta spre abatorul din Sf. Gheorghe, ca Kuki de la Vier Photen este in urma lui cu o masina si ca are nevoie de sustinere ca animalele sa nu fie sacrificate. Pe cale „legala” nu se reusise nimic, vreme de cateva zile. Si am zis cam toti, in acelasi timp: „sa mergem acolo, sa vedem ce se poate face”. Raluca tinea legatura cu Kuki, telefonic, stiam ca tirul se indreapta spre Slobozia si de acolo avea sa ni se comunice directia ulterioara. Soferii se sunau din cand in cand intre ei, sa se regrupeze, Raluca dadea cate un sms pe „grup” cu pozitia tirului. Ne-am oprit in Buzau si de aici ne-am dus in coloana pana in Ianca, unde i-am gasit in fata sediului politiei. Kuki si soferul erau inautru la audieri. Actele erau complet brambura, transportul era complet ilegal, conditiile in care erau tinute animalele erau terifiante. Caii nu bausera apa de 24 ore, erau nervosi si inghesuiti, speriati, raniti, cazuti in propria mizerie, si decazuti din princina mizeriei umane. Armasarilor mandri si nobili le ieseau costele si sangele prin piele, aveau ochii in lacrimi si o privire chinuita si ingrozita. Plagi deschise, suferinta, umilinta, asta e ce am gasit intr-un tir, aflat in fata sediului politiei Ianca.
Soferul a cedat presiunilor si a spus ca ii duce pe cai oriunde vrem noi, ca face ce vrem noi. Era speriat si rusinat cumva de josnicia lui, de care sunt sigura ca nu-si daduse seama pana in urma cu cateva ore. Voia sa-si salveze pielea, dar parca incepuse sa si simpatizeze cu noi, vedea, ca nu era chior, cat ne doare ce se intampla acolo si incepea sa inteleaga ceva. Putin.
Am inceput sa sunam la abatoare. Conform legii din Romania, abatorul era singurul spatiu unde puteam „descarca” caii din tir, pentru 19 dintre ei avand acte ca sunt infestati cu un virus contagios si incurabil. Trebuia sa separam animale sanatoase de cele bolnave (presupus, conform cu hartiile de transport), si pe cele vii de cele moarte. Pe trei dintre ei ii credeam morti.
Nu ne-a primit nimeni. DSV-ul nu putea fi gasit inainte de 7 dimineata, Politia Braila (contactata la 112) a ras de noi. Cu fiecare sfert de ora caii deveneau mai agitati si ne temeam din ce in ce mai tare ca vom pierde mai multi dintre ei.
Am cumparat saci si i-am bagat printre zabrelele camionului, i-am umplut cu apa, ca sa-i putem adapa. Nu aveau nici 1/2 m spatiu in jurul lor, pentru a-si apleca capul sa bea apa. Unii, foarte putini, au reusit sa-si umezeasca botul cu cateva picaturi.
Au urmat ore in care ne-am sfatuit, ne-am stors creierii, am urlat unii la altii de neputinta si epuizare. Caii mureau sub ochii nostri si noi nu aveam solutie pentru ei. La Sf. Gheorghe daca ii porneam, erau sacrificati. La Tulcea daca ne intorceam, ii supuneam unui alt drum de peste 10 ore, in aceleasi conditii in care se aflau. Am plecat cu masinile prin imprejurimi, sa gasim o ferma, un tarc, o cladire dezafectata, ceva care sa fie destul de departe de caii sanatosi ai comunei si suficient de aproape pentru a nu-i chinui si mai mult. La Braila n-am gasit, de la Galati asteptam un raspuns dimineata (era ora 2 sau 3), am pus anunturi pe fb, am trezit din somn toti oamenii pe care ii cunosteam, le-am cerut adrese, telefoane, o idee, orice. Tot ce ni se parea o salvare, avea o hiba. Ori nu era imprejmuit, ori era prea departe, ori nu era in afara localitatii (desi, si pentru asta, aveam nevoie de aprobarea DSV).
Pe la 7, cedaseram. Am zis „ok, ii intoarcem la Tulcea, macar salvam o parte dintre ei”. Am refacut actele cu destinatia Tulcea. Intre timp, cineva gasise o ferma, la 16 km de Ianca, in Urleasca. Proprietarii ne primeau acolo, DSV a spus ca ei nu aproba asa ceva.
Am format o coloana din cele (probabil) 20 masini cate se stransesera, si tirul cu animale, si am pornit in directia aceea. Ne-a oprit Politia Animalelor (un ONG), la nici 2 km de destinatie, ca nu se poate, ca e penal fara acordul DSV. Am tras coloana pe dreapta si s-au format doua tabere: unii care spuneau ca nu le pasa de puscarie, altii care militau pentru Tulcea ca singura solutie. Eram la volan (cu talpile arse de cat inconjurasem camionul toata noaptea), cu geamurile coborate. Langa mine, intr-o alta masina, era Raluca. Nu stiu daca i-am zis sau pur si simplu a facut ea asta, dar am gandit-o la fel. Si probabil am fi vorbit la fel. A cerut nr. sefului de la DSV. (Aveam deja numerele tuturor sefilor, al primarului, al comandantului politiei, al medicului veterinar zonal, al tuturor). A pus mana pe telefon si i-am auzit fiecare cuvintel pe care l-a spus. A vorbit cu tot sufletul ei si a cerut 24h, o derogare, permisiunea sa descarcam caii undeva aproape, pentru a-i intrema. De la capatul celalalt i s-a raspuns ca nu au un astfel de loc. I-a zis ca l-am gasit noi, ca e o ferma fara activitate, in camp, ca proprietarii ne primesc si ca vom avea grija de cai, TREBUIE sa ne dea voie sa-i scoatem din camion. Si omul ala cu care vorbea a zis „da”. Raluca!
Revin.
nuami a spus:
nu am avut timp sa scriu cit am jelit si cit am cerut ajutor toata noaptea , cita lume am trezit, cita lume si a a trezit rudele sa ceara ajutor ..a fost -si este ceva -fara precedent!o sa scriu si eu cum s-a vazut de aici ! nu mi-am imaginat ca sintem atit de buni si atit de puternici !!!forta si dirzenia voastra sint uluitoare ,ma inclin in fata voastra pina la pamint!!!!daca as putea v-as lua in brate pe toti sa va multumesc -asa cum probabil simtim toti – si mi-as aduna cele mai frumoase cuvinte sa va spun cit a insemnat ce ati facut- nebunia asta cu plecatul dupa tir …doamne …! sa va tina Dzeu si sa ne ajute sa iesim la liman cu ei cu toti !!!!
Dulce Deea a spus:
Sărut mâna şi inima voastră.
jamilla a spus:
doamne ajuta si pt caluti, si pt oameni!!!!!! tin si eu cu voi aproape, sharuiesc ce pot!!!! trebuie sa ii ajutam si pe acestia, si pe cei ramasi la letea!!! bravo, fata draga care ai scris o postare TOTALA!
Alexandra a spus:
Bunatatea voastra mai lasa o urma de speranta in tara asta atat de plina de ura…..Bravo!
natalie rusu a spus:
D-zeu sa va binecuvanteze! Daca eram in tara eram alaturi de voi…O Doamne, cat curaj! Cinste voua! Ma plec in fata omeniei voastre!
Cristina Balanescu a spus:
Nu stiu ce cuvinte sa mai scriu in plus fata de ceea ce deja a spus Nuami. Doar ca meritati tot ce e mai bun pe lume, ca rasplata voastra va fi inmiita, desi stiu ca n-o asteptati, ca va multumesc si eu ca mi-ati aratat ca inca mai e o speranta ca omenia n-a murit si nici dramul de speranta care ne mai tine in viata, vazind ca exista inca oameni ca voi.
Si ii multumesc si lui Nuami, ca in toata noaptea de cosmar, traita de voi linga acele animale nefericite si bolnave si inspaimintate, a tinut legatura cu voi si ne-a tinut si pe noi la curent. Chiar daca a suferit ca n-a putut sa va fie alaturi.
Va doresc din toata inima sa aveti puterea de a merge pina la capat si sa va duceti misiunea pe care singuri v-ati asumat-o la bun sfirsit.
Dumnezeu sa fie cu voi si cu bietele animale si sa va ocroteasca!
Marina a spus:
Dumnezeu sa va dea putere ! As fi vrut sa fiu alaturi de voi fizic , din pacate nu pot …
Ma inclin in fata voastra si mas rog pentru izbanda voastra ! Doamne ajuta !
alina a spus:
ceea ce ati facut acolo la fata locului a fost, este si va fi extraordinar! Imi imaginez neputinta care v-a incercat pe toti cand aveati tirul cu caii inauntru si nu ii puteati ajuta asa cum ati fi vrut. am stat treaza toata noaptea si am incercat sa sustin cum pot, am sunat si am trimis mailuri catre DSV Braila de dimineata [asa cum stiu ca au facut multi dintre cei care au ramas acasa] si am plans cand am vazut pozele cu caii eliberati! cred ca in sfarsit am gasit formula [noi, romanii] prin care incepem sa schimbam lucrurile. de jos in sus. tot respectul, dragostea si admiratia pentru cei care au fost zi si noapte langa caluti!
caramelisk a spus:
bravo..bravo!
viesparul a spus:
respect maxim. bravo, oameni!
cristina popa a spus:
Nu am brate sa va cuprind pe toti care ati fost acolo,langa caluti…Mi-am inchinat fiecare minutel liber al vieti mele ajutorarii celor neajutorati.Vreau sa va marturisesc ceva,nu am putut privi niciodata un cal in ochi,mi s-a parut ca nu merit sa fac asta ,nici nacar cu umilinta desi calul ar fi vazut nu doar umilinta ci si dragostea din ochii mei.Si acum simt la fel,caii si caini au inimi si suflete cum nici unul dintre oameni nu va avea vreodata.Poate lacrimile noastre au ajuns la Dumnezeu si si-a intors fata catre ruga noastra.Nu am brate sa va cuprind pe toti,dar inima mea v-a cuprins.
ilincaneagu a spus:
Felicitari voua suflete aparte! De-as fi fost in tara, eram alaturi de voi! Incerc pe cat putinta, aici de unde sunt sa ajut in speranta incetarii acestor fapte inumane.
Multa forta in continuare!
Cu drag.
Denisa a spus:
SA VA DEA DUMNEZEU NUMAI BINE!!!! ATI FACUT UN LUCRU MINUNAT SI …INCREDIBIL.ASTA INSEAMNA CA DUMNEZEU NE-A AUZIT RUGILE.
Anamaria Stanescu a spus:
Va multumesc ca existati, sa va binecuvanteze Dumnezeu!
rox a spus:
VA MULTUMIM !
Andreia a spus:
Bravo! Sunt mandra ca exista si oameni ca voi!
mada a spus:
DOAMNE PLANG…N AM DORMIT TOATA NOAPTEA.SUNTETI MINUNATI!!! INCREDIBILI,AVETI UN SUFLET DE AUR,DUMNEZEU VA VEDE SI VA VA RASPLATI PT CAT DE BUNI ATI FOST,O SA MA ROG LA DUMNEZEU PT VOI SA FITI SANATOSI TOTI CARE ATI FACUT POSIBIL CA ACESTI INGERASI SA RESPIRE .VA MULTUMESC DIN TOATA INIMA.ESTE CEL MAI FRUMOS CADOU DE ZIUA MEA.MI AS DORI SA POT MERGE SI EU LA CALUTI DAR NU AM CUM FINANCIAR.SUNT CU TOT GANDUL LA VOI SI VA SUSTIN CUM POT…MAILURI PESTE MAILURI AM DAT LA VEDETE,LA TOATA LUMEA CA SA AJUTE ACESTE ANIMALUTE.STIU CA NU E NIMIC IN COMPARATIE CU CE ATI FACUT VOI.SUNTETI NISTE INGERI!!! JOS PALARIA VA IUBESC
Magnolia a spus:
Respect! Multumim!
MARIAN MIHAEL a spus:
NU SUNT CUVINTE PT A VA MULTUMI PT EFORTURILE VOASTRE,DAR S_A MERITAT PT A SALVA ACEI CAI INOCENTI,AM URMARIT CU MARE INTERES SITUATIA DOAR LA PROGRAMELE DE STIRI SI PE INTERNET,PT CA LOCUIESC IN ITALIA SI MI_SA RUPT SUFLETUL DE DUREREA ACEATOR CAI,,SA VA AJUTE D_ZEU
halmiris a spus:
Nu va mai opriti in activitatea voastra si nu mai tineti cont de Politia Animalelor. Este un ONG care nu are nici o putere. Voi ii dati putere daca ii faceti jocul. Legal nu au nici o putere, sunt in plus pe acolo. Este un ONG care isi aloca niste drepturi pe care nu i le-a dat nimeni. Am facut parte din aceasta „politie” si stiu foarte bine ce hram poarta. Am demisionat de acolo pentru ca am vazut ce exista in asa-zisa institutie. Nimeni de acolo nu stie nimic si nu are habar despre ce inseamna cu adevarat o politie a animalelor. Nimeni nu este calificat, nu au cunostinte de medicina veterinara, nu stiu sa dea un prim-ajutor in caz de nevoie.
Felicitari pentru tot ce ati facut pentru acesti caluti. Respect.
Pingback: Dau Romania mea… « Gandul de dimineata
monica a spus:
Aveti toata recunostinta si respectul meu.Fapta voastra arata ca inca mai exista oameni cu suflet.Va multumesc.
Liliana Bota a spus:
Sa va dea Dumnezeu sanatate si putere si mult bine! Sunteti adevarati oameni !!! Nici nu am cuvinte sa va transmit emotiile din inima mea !!
Oana Barcan a spus:
Va multumesc din suflet tuturor, celor care ati fost acolo si celor care v-ati indreptat gandul spre salvarea acestor suflete nevinovate de primitivismul, nepasarea si ideile distrucitve din societatea in care traim. Ma doare neputinta mea, ca nu am putut sa fiu fizic alaturi de voi, probabil ca mai sunt persoane in aceeasi situatie… oricum, prin indarjirea si tenacitatea de care ati dat dovada m-ati facut sa mai pot spera ca se poate schimba ceva in tara mea, Romania… iar satisfactia este pe masura cand stii ca acestor nobile fiinte – caii, li s-a dat o sansa la viata, practic au renascut.
Va multumesc ca existati, adevarati OAMENI ce ati luptat pentru dreptul la viata.
Dumnezeu sa va binecuvanteze!
vladcelgroaznic a spus:
Trebuia sa mergem cu sutele, cu miile de oameni si sa-i ELIBERAM pe acei cai de cand ii bagasera taranii intre uluci! Multa durere si multe vieti s-ar fi putut salva asa! Trebuie sa luam asta in serios pe viitor: interventie IN FORTA, chiar in dispretul „legilor” aberante din Romania! In Germania sunt grupuri care intra cu forta si elibereaza animalele daca stiu ca sunt abuzate/neglijate in anumite locuri! Trebuie sa luam legatura cu ei (eu nu reusesc sa-i mai gasesc, dar i-as invita in „frumoasa” noastra tara pentru o lectie de cultura civica!). De asemenea, ar trebui sa contactam grupurile extremiste din Polonia, Ungaria si Anglia! Nu glumesc, chiar avem nevoie de atitudinea lor! Si pe fratii „Camataru”, ca tot erau ei mari iubitori de cai!
vladcelgroaznic a spus:
Dacă, de pildă, toate privighetorile şi-ar pierde trilul, în doi-trei ani le-am răsuci pe toate pe ţepuşe, deasupra focului. Am mânca până şi îngeri dacă ni s-ar arăta în faţa ochilor. Culeşi cu plasa de fluturi în zori, când cade roua, se zice că aripioarele lor sunt fragede şi ajută la prelungirea vieţii.
Să fie la mijloc şi invidia? Chiar şi în grajd, cu şaua pe spinare şi tras de dârlogi ori proptit între hulube, calul pare cumva prea liber. Ce să mai zicem de cazurile când sălbatica bucată de salam în devenire îşi bagă botul printre ulucile gardului ori îl sare nepăsătoare, tropăind peste dreptul nostru la proprietate? Ciudat totuşi, nu băgăm de seamă în acelaşi timp că noi suntem ăia care trăim în rezervaţii, cu ochelari de cal puşi peste ochi.
Avem nevoie de caii aceştia sălbatici măcar pentru a-i vopsi în verde şi a-i lăsa să zburde pe pereţi. Un neam, aproape oricare altul, ar fi păstrat raiul Deltei intact. Noi l-am umplut cu vile şi cu noi înşine, căci avem mare nevoie de spaţiu pentru saloane şi bucătării. Chiar şi în Parcul Naţional Retezat, specia universal protejată, termita umană, şi-a construit câteva muşuroaie.
Ce destin ferfeniţit până la urmă, o remorcă să ducă nişte cai! Acest lung drum către abator arată cât de departe putem ajunge fără generosul efort al copitei şi cât de jos putem cădea acum, când nu ne mai zvârle nimeni din şa. Altfel spus, hai sictir, calule! Am fost prieteni buni cândva, dar, ştii care-i problema?, între timp ni s-a făcut cam foame.
ogaritza a spus:
Cu toate că ochii-mi plâng, văd că mai există speranță și mă bucur. Și pentru căluți, și pentru omenire.
Tot respectul!
Ce s-a mai întâmplat? Ce mai e cu bietele suflete nevinovate? Că mă ia disperarea că nu pot face nimic
ALEX a spus:
Mare lucru ati facut, cinste voua, ati facut ceva extraordinar.Bravo.Sincer sa fiu nu mai credeam ca se poate face ceva pt a intoarce din drum acel tir al mortii.Toti cei implicati au reusit o incredibila rasturnare de situatie care ne-a facut foarte fericiti.
Problema mare este insa faptul ca se pare ca aceste atrocitati au loc de mult timp in aceaa zona.Se pare ca exista acolo o caracatita f. bine pusa la punct, o increngatura de neimaginat.Acum incepe adevarata lupta pt a ne asigura ca macar de acum incolo nu se va mai intampla asa ceva.La toti ne e teama ca atrocitatile vor lua o pauza datorita climatului actual,iar apoi vor continua in liniste.Trebuie facut ceva in a stopa astfel de oameni care fac numai rau pe lumea asta.Se pare ca exista o metoda care pare a fi aplicata la nivelul tuturor judetelor: se declara f.multi cai ca fiind bolnavi de anemie infectioasa ( ei nefiind bolnavi, dar cu oameni corupti merge) si apoi sunt dusi la abator pt a fi transati si vanduti mai ales in Italia.Cand aud de asa aranjamente la nivel national parca imi pare rau ca m-am nascut si traiesc aici.
George Secareanu a spus:
Pentru ce ati facut…numai respect, nu pot spune mai mult!
crisuadi a spus:
Caii sunt singurele animale care se sacrifica ? Ai mancat vreodata salam de sibiu ?
pana la urma , care-i faza cu caii , sunt bolnavi ? Sau , ce ? De ce -i duce la abator si de ce vreti sa-i liberati ? Apartin cuiva ? Am citit si postul celalalt , dar n-am inteles…La televizor nu ma uit…
Lori a spus:
Jos palaria si mii de multumiri! De oameni ca voi e mare nevoie! Voi ajuta in continuare cum voi putea!
georgeta predeanu a spus:
Tot respectul si toata dragostea!
M.C. a spus:
RESPECT!
Suffolk a spus:
Lociuesc peste ocean si am aflat de pe net despre acest caz de abuz. m-am intristat si am plans.Va multumesc pentru lupta voastra impotriva abuzurilor asupra animalelor din Romania. May God bless you all!!
LILI a spus:
emotionanta fapta acestor oameni….daca am fi cu totii asa…putin mai sensibili la ce se intampla in jurul nostru… am vedea durere si suferinta la tot pasul ! iar daca am avea curajul celor de mai sus multe din suferinte ar putea fi cu siguranta alinate!
un exemplu de urmat….multumim !
Simona a spus:
E trist pentru tot ce se intampla in tara asta asa de frumoasa …e trist ca am vandut tot ..si speranta si fericirea de a fi ROMANI,
Anca a spus:
respect maxim!sunteti un exemplu pentru romani si pentru omenire,sa va dea Dumezeu tot binele din lume!
Lazarescu Larisa a spus:
Nu pot sa cred ca exista oameni ca voi, sunteti o binecuvantare pentru tot Pamantul. Sa va tina Dumnezeu puternici pentru a face minuni in continuare!
Roxana Iordache a spus:
Nici măcar nu ştiu cum aş putea să vă mulţumesc! Dumnezeu să vă ocrotească!
Înţeleg că sunteţi de la Poliţia Animalelor şi vă rog să mă iertaţi că la prima redactare v-am omis tocmai pe voi din articolul de pe blogul meu dedicat Oanei Pellea. Am plecat după ce l-am postat şi am lipsit cateva ore, şi credeţi-mă că până am ajuns din nou la computer mi-am reproşat omisiunea, mi-am dat seama de ea şi am remediat-o imediat ce am avut ocazia. Ştiţi cum e ingratitudinea: faţă de aer, de exemplu.
P.S. Despre domnul Kuki Bărbuceanu (cu care m-a pus cândva în legătură Cristina Ţopescu, pentru un caz de urgenţă cu o căţeluşă maltratată) pot depune mărturie că e un om. Adevărat.
Agarttha a spus:
Nu sunt de la politia animalelor. 🙂
Miky a spus:
Cat de putin conteaza , totusi va transimit un sincer Bravo ! Ma bucur ca mai exista oameni ca voi in Romania! Va doresc tot binele si toata sanatatea posibila din lume!
tina a spus:
cum pot sa iau si eu mica poveste de aici ca vreau sa o traduc si sa o public aici in franta ve rog mult vreau sa fac si eu ceva pentru calutii de acolo
Agarttha a spus:
N-am apucat sa va multumesc, tuturor. Dar va multumesc acum! 🙂