Cand eu spun ca ma ticnesc de batranete (ca intotdeauna pe batranete dam vina, desi ea poarta ultima vina), pesemne credeti ca glumesc.

In aceasta seara am fost la karaoke. Pentru prima, si mai mult ca sigur, ultima oara in viata mea. Pe o scena am mai fost, in gradinita. Am si o poza de atunci. Acum, slava domnului ca nu m-a imortalizat nimeni.

Dar am rezistat, eroic, in incinta, pret de vreo 4 ore. Chiar 5. Si, cata vreme am cantat, mi-a tremurat, pe rand, cand piciorul drept, cand stangul, depinde pe care ma sprijineam. Mi-am amintit cum imi tremura, in primele zile de soferie, piciorul stang pe ambreiaj. De condus, conduc bine, acum. De cantat, promit sa nu ma apuc vreodata. Daca o bag si pe-aia cu „never say never”, o sa credeti ca am creierii complet zdruncinati. Ceea ce si.

 

Publicitate