My only fascination

You’r my only fascination, my sweet inspiration
Everything i want could be
You’r the dawn that rises for me
My summer breeze from the sea

Some lucky day you came my way and shut
My joy and sorrow
We were so true, you colored blue the clear sky of tomorrow
I touched ur hands and once again you tell me “say
You need me”
Your mother spring the love you bring is love for love you
Everyday

(chorus)
You’r my only fascination, my sweet inspiration
Everything i hope to be
You’r the dawn that rises for me
My summer breeze from the sea
Your my only fascination, my sweet inspiration
Your my tender harmony
If is rain its musical hear, only because u are near

For what u say in your way
Can fill my heart with sunshine
Some how i know this love will grow and
And that you’llalways be mine
From morning dew can talk to you and
Awake each morning
From friendly wind will stop and sing
The moment u save on

(chorus)
You’r my only fascination, my sweet inspiration
Everything i hope to be
You’r the sun that rises for me
My summer breeze from the sea
Your my only fascination, my sweet inspiration
Your my tender harmony
If is rain too musical hear, only because u are near

Canta-ma

Degetele tale strunele-mi cheama,
chemare cantata in ani de cautari,
trupul meu amfora setea iti stinge,
arsita destinul garbovit sub chemari.

Desprinde-mi muzica de trup si canta-ma
Rupe strunele si ingroapa amintirea,
sa ramana din mine doar muzica.

Maine

Te uita cum pulseaza-n ochii nostri nebunia;
nu ma strivi, mai lasa-ma doar azi sa-ti cer
sa ma iubesti ca-n cea din urma zi;
de maine, intr-un fel sau altul, voi muri.

Nu ma minti ca maine imi vei fi alaturi,
nu vreau sa-mi juri ca nu ne-om desparti,
daca azi sunt a ta, nu mai conteaza
ca maine, intr-un fel sau altul, voi muri.

De maine indoiala ta va fi invinsa,
cu azi nesiguranta mea se va sfarsi,
ma vei iubi plangand de-acum,
dar nu conteaza, caci maine voi muri.

Si ma privea

Nu stiu de ce se asezase in fata mea, cand sala de asteptare era goala. Si ma privea. Ma privea cu niste ochi iscoditori, de un albastru pe care doar odata il vazusem pana atunci. Intr-o poveste.
Statea pe scaunul rosu din plastic si-si impreunase picioarele in asa fel incat rochia pana la genunchi ii lasa sa se vada alunita de pe coapsa. Nu stiam daca sa-i raspund privirilor, sa-i zambesc sau sa rosesc, iar ea continua sa ma priveasca. Imi era cald, probabil ca peste zi soarele incinsese peretii de beton ai salii, desi nu-mi aminteam sa fi sesizat asta, cand am intrat. Avea mainile fine si unghii ingrijite, una dintre ele se sprijinea neglijent la imbinarea scaunelor, cu cealalta parca isi tinea poalele rochiei in frau, sa nu se ridice mai mult. As fi vrut sa-i ating pielea, aproape sa i-o gust, ca pe caimacul de lapte si cafea tare ce imbie deasupra unui cappuccino neatins. Nici macar nu parea reala, cum statea acolo in fata mea, in rochia aia alba, imprimata cu pisici negre. N-am nicio superstitie legata de pisicile negre, dar imi era greu sa cred ca nici ea. Putea macar sa-mi spuna ce vrea, in loc sa ma priveasca atat cu ochii aia albastri, calzi, dar voit inexpresivi. As fi putut citi orice in ei, privindu-i, atata doar ca nu-i puteam privi prea mult. Prea semanau cu ai altcuiva.
Si ea era o femeie care se asezase ostentativ in fata mea, intr-o sala de asteptare goala. Mi-a venit s-o sarut. S-a ridicat si mi-a zambit, pentru prima data. Mi-a atins parul, apoi obrazul, pe urma buzele… a sovait putin cu degetul pe buza de jos… ” O sa mai vin” – a spus, si pan-am inceput iar sa respir, ea disparuse.

Cinism

Si ma intreb: daca te-ai trezi intr-o zi si toate astea n-ar mai fi…
Daca nici eu n-as mai fi… daca ai fi sigur ca nu voi mai veni…

Ai plange mult atunci, sau ai zambi?

Imbatranesc

In atatia ani anumite lucruri au fost mereu la fel si anumiti oameni au fost mereu acolo. Fara sa-i am, fara sa fie ai mei si fara ca eu sa fiu a lor mai mult decat prin propria-mi raportare – ca la un pilon al existentei fara de care m-as fi clatinat. Atat de sigura eram ca vor fi acolo intotdeauna, incat acum ma intorc si-i caut, ii aud si le vorbesc si sun la soneria care acum nu mai suna la fel, chiar eu am schimbat-o – cea veche se stricase. Vin la mine acasa cu sentimentul ca voi auzi dinauntru atat de cunoscuta voce si pasii grabiti sa-mi deschida, bucurandu-se “ai venit, Maria!” .
In fiecare zi intru pe aceeasi usa si aud aceiasi pasi si aceeasi voce.
In casa sunt doar eu.

E luni

N-am priceput niciodata de ce tre’ sa te astepte cineva la aeroport sau la gara. Daca ai fost atat de destept sa plece trenul cu tine, gata, te-ai epuizat, nu mai reusesti sa iei un taxi?
Poate-o fi vreun fetish, stiu si eu? “-Unde sa te mai sarut, iubito?”, “- Pe peron, dragule.”
Nu mi se pare vreo dovada de afectiune si de grija ca nu-l lasi p-ala sa fie pe picioarele lui. Mi se pare ca il consideri retardat. Sau ca ai foarte mult timp de pierdut, caz in care – la mai mare.

Plec la gara.

Strigat

Am impletit chemarea ei c-o renuntare,

pielea mi s-a infiorat ca de blestem

si pasarea-si chema destinul la o confruntare,

sa moar-odata unul dintre ei. Sa bem!

Zice lumea ca-s nebuna

Din ce in ce mai multi oameni (care-s putini, de fapt, intrucat deschid gura foarte selectiv) imi spun ca nu-s zdravana la cap. Ceea ce, pana la urma, nici nu-i chiar atat de rau, gandesc eu. Dar din nevoia mea de feed-back (niciodata incurajatoare, cf. statisticilor), m-am gandit sa vaz voi ce parere aveti. Va sa zica e un articol icstrim de personal, similar cu spalarea rufelor in public. Cine nu suporta, e un x sus in dreapta.

Asaaaa, deci ziceam ca astia (cunoscutii mei) nu se mai multumesc sa ma scoata din casa, acum vor sa-mi bage si … cum sa zic? … zic ca un electrician : vor sa ma si cupleze. Nu sa ma marite, ca la gandul asta au renuntat, sa … nici sa mi-o traga, ca nu s-a oferit  niciunul voluntar, personal (de frica >:) ), vor cica sa nu mai fiu atat de… draci! decat sa zic abstinenta, mai bine zic nefututa!

Ideea e ca ma vazura ei asa… fara licar in privire… si cica ala se dobandeste if you get laid. Acuma… treaba se complica din ce in ce mai tare… pentru ca toti astia care-si permit cu mine astfel de sfaturi stiu ca nu-i rost sa ma-nduplece vreunul, si nu pentru ca sunt incapatanata. Adica sunt, dar nu asta e motivul. Si mi-a dat cineva ideea sa descriu ce caut, ca poate gasesc. (Eu cred sincer ca, daca ma apuc sa descriu, imi scad considerabil sansele sa mai gasesc. )

Altcineva mi-a spus ca n-am de unde sa stiu ca nu-i, pana nu incerc. Voi ce ziceti? Pot sau nu sa stiu ca nu-i, si fara sa incerc? Nu pot ei crede, dom’le, ca in ditai lumea asta, nu imi place si mie UNUL. Acum serios, sa nu intelegeti ca nu vreau! Eu chiar vreau sa-mi placa si mie unul. Vreau chiar sa ma indragostesc si sa sufar ca proasta, sa miros perna pe care a dormit  si sa-mi curga 7 randuri de lacrimi, sau doar sa vad un barbat pe strada si sa-mi spun: “mama, ce l-as fute p-asta!”, cum inteleg ca li se intampla altor femei. Mah, dar daca mie nu mi se intampla, ce sa fac?

Oi fi nebuna. Stiu ca sunt!

O ruga

Te-am ascultat invatand sa vorbesc,

ti-am urmarit privirea si m-am autoeducat,

m-am straduit mai mult cand imi spuneai ca nu gandesc,

si dac-ai vrut sa am rabdare – am asteptat.

Te-am asezat deasupra oricarui dumnezeu

si am crezut in tine sa nu devin atee,

nu-ti cer minuni sa nu-mi mai fie greu,

doar lasa-ma sa te iubesc ca o femeie.