Imi amintesc cand te-am intrebat, cu niste ani in urma: „ce sa fac sa nu te plictisesc?”, iar tu mi-ai raspuns: „intrebandu-ma asta, deja m-ai plictisit”. N-am inteles atunci, si am plans (prosteste) pentru ca imi pareai aspru.

Sunt doua feluri de plictiseala. Unii se plictisesc cu ei insisi, neavand cine stie ce activitate cerebrala. Altii au permanenta nevoie de stimuli noi.

Azi sunt la fel ca tine.
Plictiseala survine inevitabil, instantaneu sau dupa o vreme, independent de noi.
Si e o „arta” sa-i dai ce i se cuvine, fara sa ia nimic din tine.

Publicitate